Inceputuri

Posted by SilVia on 12 Iunie 2008

Ultimele saptamani au fost aglomerate. Aglomerate si cu bune si cu rele, dar mai ales cu multa munca, nopti nedormite si, la sfarsit, cu multa satisfactie.

S-au intamplat lucruri frumoase in ultimele saptamani, lucruri la care inca nu ma asteptam, lucruri care credeam ca vor incepe sa se intample anul viitor. Am inceput sa primesc din ce in ce mai multe comenzi, din cele mai diferite si indepartate colturi ale tarii, am primit o propunere de colaborare cu un magazin si prima licitatie de pe Flu.ro la care am participat s-a incheiat cu bine. In toate aceste lucruri era loc de mai bine, de mai mult, de mai multa munca, de si mai multa ambitie si atentie catre detaliu, de mai multa dorinta de a reusi, de mai multa creativitate.

Dar toate au un inceput si fiecare inceput este si un test, pasesti usor, iti bagi degetele temator in apa, fara sa plonjezi din prima, in caz ca apa este rece ca gheata. Asa si eu. Tatonez usor terenul din toate partile, testez fiecare posibilitate, construiesc incet, cu grija, spunandu-mi constant ca lucrurile facute in graba nu sunt menite sa reziste, doar cele construite cu multa atentie si dedicatie, in care merg multe ore de munca dainuie. Apoi ma gandesc la acest cuvant, la “dainuie”, atat de romanesc, atat de specific … “a dainui”, a ramane, a persista in ciuda tuturor relelor…in particular, in ciuda invidiilor.

Si da, s-au intamplat si lucuri mai putin frumoase, lucruri frustrante, lucruri care m-au facut sa plang, sa ma plang, sa imi incalc promisiunile fata de altii si sa-i exasperez pe cei din jurul meu cu vaicarerile mele. Ce pot spune? Am “noroc”. Nu mi s-a stricat o masina de cusut, nu mi s-au stricat doua, s-au stricat trei. Nu am fost intr-un service, am fost in doua si nu am fost o singura data, ci de trei ori. Toate cifre magice, caci orice act de creatie cere sacrificii si suferinta. Suferinta mea s-a invartit precum ata pe mosor in jurul magnificelor masini de cusut.

Apoi mai sunt noptile nedormite, noul meu regim de viata, 36 de ore treaza, 12 ore de somn. O noapte alba la fiecare doua zile. Si nu ma plang. Imi place. Un fel de “guilty pleasure” sa lucrez toata noaptea cand intregul oras doarme, cand mi se pare ca eu sunt singura care sta treaza si munceste si toti ceilalti dormi linistiti. Ador sa lucrez in intunericul noptii, am mai multe idei, mai mult spor la treaba, mai multa rapiditate. Prind rasaritul, primele mijiri ale zilei, sunetul specific al zorilor cand pasarile canta aparte, mananc cu mai multa pofta micul dejun si pornesc la drum prin oras stiind ca azi-noapte eu am facut ceea ce altii nu au facut.
Imi aduc aminte de perioade liceului in America, ritm similar de viata, aceeasi vrie, aceeasi energie stoarsa din lucrurile pe care iubeam sa le fac, cu care ma hraneam apoi zile intregi.
Acum…acum placerea de nedescris ca in sfarsit fac ceva ce iubesc, ce ma motiveaza si ma provoaca.

Incep sa par nebuna pentru cei din jur. Ma rog, mai nebuna decat de obicei. Pare ca devin antisociala deoarece prefer sa stau si sa lucrez.
“Tu nu mai iesi.”
“Ma eviti.”
Poate. Poate pentru cei din afara. Pentru mine nu e “treaba”, nu e “munca”, nici “munci”, e pasiune, e o joaca frumoasa, e liniste. E uimitoarea viata care te duce si te readuce pe cai nebanuite, de la a-ti dori sa fii arheolog in adolescenta, la a-ti pregati portofoliul sa intri la facultate sa studiez restaurare de mobilier, la a-ti da licenta in finante si a ajunge sa faci genti hand-made.

Primesc replici cinice…sau poate sunt rautacioase…sau pur si simplu negandite. “Am citit ce ai scris, parca e o pagina dintr-un roman siropos pe care il ai pe noptiera si din care, daca cineva ar citi, ar citi cu voce afectata.” Poate si asta, dar asa ma simt. Ca si cum as fi inhalat laughing gas. I’m high on life ar spune un britanic. Traiesc intr-o bula roz in care tot pare posibil, e multa munca, dar cu cat mi se spune ca e mai greu de obtinut, cu atat ma ambitionez mai mult in bula mea roz sa le demonstrez ca eu pot. Sunt si lacrimi in bula mea roz, am mai spus asta. Dar lacrimile astea nu fac decat sa spele bula. Sa fie si mai roz.
Sau poate bula e galbena. Important e ca plutesc. Si restul nu mai pare atat de important. Important este inceputul asta.

Fatal error: Call to undefined function post_password_required() in /home/gentile/public_html/blog/wp-content/themes/bible-scholar/comments.php on line 12