Nunta cu surprize

23 Iulie 2008 
Din Povestile SilViei

alina-and-i.jpgSambata a fost nunta Alinei. A fost pentru prima data cand intram intr-o biserica pentru o nunta. Sentiment ciudat, de nelalocul meu, convingerea ferma pe parcursul intregii ceremonii ca Isaii dantuind, rochii albe cu crinolina si lumanari mari nu sunt de mine.

Pesemne ca undeva printre miile de gene responsabile pentru ceea ce suntem, undeva intre gena care ne predispune sa o luam fie mai mult la dreapta, fie mai mult la stanga si gena responsabila pentru culoarea parului, zace gena care ne da predispozitia de a fi sotii. Unele dintre noi o avem, altele nu, de unde rezulta ca some of us are good wife material, some aren’t.

In copilarie nu m-am visat niciodata mireasa si nici nu am reusit sa imi imaginez rochia. Ca adult, nici atat. Se vede prea bine ca nu sunt material de sotie . . . si nici nu ma simt. Ma simt mai mult material de mama singura sau de old maid, una dintre acele femei care nici nu si-au pus problema ca si-ar dori sa se casatoreasca, nici nu au fost cerute, nici nu au cautat cu orice pret sa o faca.

Partea amuzanta si in acelasi timp cinica a vietii este atunci cand Cel de Sus, oricine ar fi el: Allah, Dumnezeu, Krishna…CIA, KGB, decide ca prea ai multe idei fixe si iti da o lectie.

Noi, feteleAsa ca dupa o seara intreaga in care oricarei persoane care ma intreba ii explicam cum eu nu sunt good wife material, m-am trezit pe ringul de dans in timp ce Alina arunca buchetul. Intr-o faza ca in filme eu m-am ascuns in spatele altora ca sa evit buchetul zburator, o alta fata a sarit ca la fotbal american sa prinda din zbor proiectilul l-a atins, la prins si apoi intocmai ca pe un ou prea fierbinte l-a scapat printre degete direct in the arms of an unsuspecting Mona. Si astfel m-am trezit cu voal in cap si buchet in brate, prorocindu-mi-se maritisul in anul ce urmeaza.

Rosie ca racul de rusine, cu tot cu voal in crestet, am inceput sa ma gandesc ca poate nu ar fi chiar asa de rau, dar fara biserica, Isaii, lumanari, sute de invitati, rochii albe ca de printesa, mama prea emotionata si bunici bocinde. Poate undeva intr-un loc linistit, sub o bolta de visteria, cu cei mai apropiati prieteni si marea in fundal mi-as lua inima in dinti si as spune “Da.”

Pana atunci am genti de facut….

Comentarii

Trimite un comentariu