Imi impachetez viata . . .

25 Iulie 2008 
Din Povestile SilViei

Intr-o viata de om strangi multe lucruri … strangi amintiri, strangiri iubiri, unele implinite, altele esuate, strangi haine si pantofi prea multi, strangi carti, care primite, care cumparate, care citite din scoarta in scoarta, care nedeshise niciodata, maruntisuri, suveniruri, poze, scrisori, primite, trimise, furate, netrimise, scrise in graba, scrise plangand. Intr-o viata de om in medie de 60 si, 70 de ani strangi o groaza de prostii.

In 5 ani de viata descoperi ca strangi la fel de multe minuni si prostii si nu iti dai seama unde au incaput toate, cum ai avut timp sa le acumulezi pe toate si cati bani trebuie sa fi investit in ele de-a lungul timpului. Pesemne destui bani incat ai fi putut sa iti cumperi, in loc de mii si mii de maruntisuri si prostioare, cateva lucruri putine dar bune.

Asa si cu mine. Am ajuns in punctul in care trebuie sa imi strang din nou viata in cutii si sa ma mut. Este a sasea sau a saptea oara cand o fac, nici nu mai imi aduc aminte bine, oricum mult peste media nationala. S-ar putea spune despre mine ca am “mobilitate”, chiar prea multa mobilitate. Ma mut. Imi impachetez pantofi si haine si carti de care nu am putut sa ma despart si le-am carat dupa mine pe doua continente, pahare si farfurii pe care le-am cumparat cand m-am mutat in aceasta casa cu gandul ca voi avea cu cine sa o impart si vom da petreceri frumoasa pentru prietenii nostrii, imi imachetez toata viata si plec acasa la ai mei.

Ma intreb, in timp ce imi fac planul cum si ce sa impachetez, cum de am strans atatea lucruri in cinci ani de cand stau aici . Era o vreme cand viata mea se impacheta neatly in doua valize, acum doua camere nu imi sunt de ajuns. Apoi iau decizia sa-mi arunc o mare parte din viata asta. Poze fara noima, lumanari si lumanarele primite in dar pe care nu le-am folosit niciodata, haine I wouldn’t be caught dead wearing them dar pe care pentru some obscure reason le-am cumparat, o groaza de plante si plantuze in zeci de ghivece care mi-au transformat cas ain sera, cutii intregi de globuri si decoratiuni de iarna, farfurii de toate culorile si formele, patrate, negre, rosii, ovale, cu flori mari pentru vara, cu bordura argintii si stelute bleu pentru iarna, rame, talbouri, pahare de sampanie, coniac, apa, vin, vin rosu, vin alb . . . o mie de prostii care nu mi-au folosit si nici nu vad sa imi foloseasca. Sunt ferm convinsa ca as fi cumparat o garsoniera cu banii pe care i-am cheltuit pe toatea astea si nu ar fi trebuit acum sa ma mut cu “mami si tati”.

Ma consolez cu ideea ca oricum voi petrece zi de vara pana in seara la atelier si ca, in stilul propriu, voi dormi mai mult pe canapea in atelier decat in camera din casa parintilor. Iar acasa “la mami si la tati” nu va fi decat un loc in care sa imi depozitez viata care va fi ramas dupa ce voi fi intra cu buldozerul in ea, dupa ce voi fi aruncat sau facut cadou din ea pana cand are sa incape din nou snugly in doua valize.

Imi dau seama cat am poluat si la propriu si la figurat cu viata asta a mea, o groaza de lucruri care vor ingrosa stratul de gunoi in vreun landfill. Imi iau angajamentul ferm in fata mea sa nu mai cumpar porcarii de acum incolo, putine lucruri dar bune.
Si o sa le spun celor care vor sa imi faca cate un cadou si vor sa imi aduca prostioare deoarece nu stiu ce sa imi cumpere, ori sa nu imi faca cadouri, ci doar sa imi fie alaturi cand am neovie, ori, daca chiar nu se pot abtine, sa imi strecoare banii in pusculita ca sa ii reinvestesc in atelier. Uite asa o sa contribuie ei la propasirea tineretului . . . capitalist.

Intre timp, ca sa fiu eco-friendly precum pretind, incerc sa ma gandesc cine ar dori bucati din viata mea ca sa nu trebuiasca sa contribui la ingrosarea stratului de gunoi din gropile din jurul Bucurestiului.

Comentarii

4 comentarii la “Imi impachetez viata . . .”

  1. madalina 26 Iulie 2008 2:44 pm

    Imi permit sa fac o remarca : TU - o fire independenta, cu o personalitate puternica, care ai trait atatia ani singura, nu ai dat socoteala nimanui, ti-ai facut ” programul ” si ti-ai dramuit timpul cum ai dorit, vei putea locui din nou cu parintii , fara sa apara conflictele inerente dintre generatii ?
    Nu ti se va parea ca spatiul intim iti este invadat ?
    Stii ca vizitele scurte sunt cele mai placute, pentru a pastra relatii cu cei apropiati si dragi?
    Eu iti doresc mult succes in alegerea facuta. Sigur ai motive intemeiate sa faci pasul asta.
    Dar….ai totusi 27 de ani.
    Iti doresc numai bine si te astept cu noutati in domeniul gentilor.
    M.

  2. Anda 26 Iulie 2008 4:42 pm

    In ale mutatului, sunt si eu, din pacate, o experta. Iar acum cand am in sfarsit casa mea, cheful de redecorare tinde la zero. Mereu gasesc ceva mai bun de facut cu banii. Da, de la mutare la mutare se adunau tot mai multe lucruri, valizele deveneau tot mai neincapatoare si eu nu voiam sa renunt la nimic. Fiecare prostie in parte imi amintea de ceva. Si acum imi pare rau dupa colectia “Tango” pe care n-am mai adus-o ultima data, sau dupa un autocolant cu care voiam sa decorez niste scaune. Cu toate astea, ma gandesc de multe ori cum am ajuns sa ma inconjur inutil de obiecte si sa imi doresc altele, si altele, parca fara sa vad ca nu acesta e vidul pe care trebuie sa il umplu in viata mea.

    Cat despre atelierul tau, stiu ca va fi un lucru bun. Ca orice schimbare presupune un pas inainte. Ca firma ta aflata in stadiul de proiect oarecum cand ne-am cunoscut noi mai bine are acum un sediu, un site, clienti si multe creatii minunate. Fara sa vreau sa folosesc vorbe mari, te consider un model si incerc si eu, chiar daca poate de mai putina vreme si nu atat de perseverent, sa caut ceva de facut care sa fie croit pe masura mea.

  3. Irina 26 Iulie 2008 7:18 pm

    Nu arunca tot, chiar gandeste-te bine.

    Nu arunca hainele pe care nu le mai vrei, pune-le in saci si lasa-le undeva unde sa le gaseasca cineva. Sau vezi in jur cine are nevoie. Da zau daca nu e pacat sa le arunci. Oricand poti face o donatie sau poti lasa printr-un gard de camin ce iti prisoseste :)

    O sa treci bine si peste asta, sunt convinsa

  4. SilVia 26 Iulie 2008 11:26 pm

    @ Madalina: Daca ma mut nu inseamna neaparat ca si vreau lucrul asta, dar atunci cand iti doresti ceva foarte mult esti dispus sa faci si sacrificii. Iar a locui cu parintii mei este doar o “figura de stil”, oricum mi-as petrece majoritatea noptilor tot in casa devenita atelier. Gentile astea ale mele, asa cum sunt ele, poate frumoase, poate nu prea stralucite, sunt viata mea in prezent si mi-o datorez mie sa fac orice cred ca m-ar putea ajuta sa reusesc…asa cum definesc eu reusita :-) nu altii.

    In ceea ce priveste “dar”-ul din toata povestea asta si faptul ca am 27 de ani, o varsta la care altii pleaca din casa parintilor pentru a-si croi viata in loc sa se intoarca in casa parinteasca, ce pot sa spun? Intotdeauna am fost atipica. Si eu mi-as fi dorit sa ma mult la 27 de ani mai degraba cu un partener de viata care sa ma intealaga si sa fie capabil sa invete sa ma iubeasca, dar nu este sa fie. Asa ca pesemne o sa mai bocesc din cand in cand pe tema asta si o sa imi vad de treaba.

    Dupa cum mi s-a spus odata si mi-as insusit bine aceasta lectie, parintii vor muri inaintea mea ca asa este cursul firesc al lucrurilor, barbatii pot oricand sa ma paraseasca chiar si atunci cand este unc ertificat de casatorie, prietenii pot fi invidiosi, gelosi, pot uita subit sa mai dea un semn de viata, singurul lucrur care imi va ramane este ceea ce am facut cu mana mea. Gentile astea le fac eu cu mainile mele…si la propriu si la figurat.

    Iti multumesc ca esti alaturi de mine si vesti despre genti vor veni in curand.
    @ Anda: Am lasat si eu de-a lungul timpului multe lucruri in urma, acum, cand imi aduc aminte de ele, parca regret ca le-am lasat in urma. Dar regretele astea ma tin putin. Poate din cauza ca m-am mutt de atatea ori am invatat sa nu ma atasez prea mult de lucruri si lipsa asta a mea de atasament fata de “posesiunile lumesti” ii uimeste pe altii. Am totusi cateva lucrursoare pe care nu pot sa le las in urma orice ar fi, un urs care a calatorit peste tot in lume cu mine, un kimono pe care mi l-a facut matusa mea cand eram copil, o poza de-a bunicului meu si toate jurnalele pe care le-am scris de cand eram in gimnaziu si pana acum.

    Eu sunt alaturi de tine si sunt ferm convinsa ca vei gasi ceva croit pe masura ta. Trebuie doar sa cauti. Uneori cautarea ia mai mult timp si dintr-un motiv sau altul persoanele ca noi doua trec prin perioade de cautari foarte lungi. Dar atunci cand gasim ceea ce am cautat dam peste ceva facut exact pe masurile noastre si nu vorbesc de o “haina” oarecare care poarta pe ea scrisa masura noastra, ci de o “haina” facuta dupa chipul si asemanarea noastra…un fel de haut-couture. :-)

    @ Irina: Chiar asa ma stii tu pe mine? Ca arunc si nu dau? A arunca viata era o figura de stil, imi arunc la figurat ;a gunoi parti din viata care nu imi mai vin bine si atunci, ca in titlu, le impachetez si incerc sa le expediez towards greener pastures.
    iti multumesc pentru incurajare. Si eu sunt alaturi de tine deoarece si pe tine te asteapta mutari si imapchetari de viata. Daca ai nevoie de mine you just call out my name and I’ll be there…

Trimite un comentariu