Despre mutare si mutari . . . o mie de permutari

27 Iulie 2008 
Din Povestile SilViei

Vad ca toate gandurile mele de mutare au generat valuri mari in jurul meu, de la cei cunoscuti la cei mai putini necunoscuti.

Zelda mi-a spus ieri la telefon ca prea e asa dintr-o data si sunt euforica si am mai fost eu euforica acum cateva saptamani sau luni si apoi …. Apoi s-au intamplat unele, atlele, lucruri asupra carora nu am avut musai control. Ce sa-i faci?! Nu intotdeauna socoteala de acasa este egala cu cea din targ. Pleci sa cumperi kiwi si mango si te intorci cu cartofi uneori. Sunt si cartofii buni la ceva cand nu gasesti fructe exotice.

Este adevarat ca nu vreau sa ma mut, nuam negat-o, nici in fata prietenilor, nici in fata mamei ( in seara asta in timp ce imi dadeau lacrimile).

Nu are de a face cu faptul ca nu m-as intelege cu ai mei, am terecut de ceva timp peste faza asta, pur si simplu evitam subiectele “spinoase” si ne vorbim rar chiar si atunci cand suntem stuck one with each other.

Nu este vorba nici de conflict de generatii. Acum ca stau sa ma gandesc nu cred sa fi avut conflicte cu parintii mei, am facut mereu ce am vreu, asta si din cauza ca am fost un copil destul de harmless si user friendly si ideea mea de razvratire era sa stau noptile treaza si sa citesc. Am plecat intotdeauna de acasa cand am vrut si m-am intors cam pe la aceeasi ora, mi-am pus cercel in nas si doua luni mai tarziu tot eu am renuntat la el, m-am intalnit cu ce baieti am considerat fara ca ai mei sa imi interzica vreodata sa il vad pe vreunul dintre ei si tot eu mi-am dat pumni in cap mai tarziu , m-am imbracat cum am vrut si tot asa…cum am vrut. Am avut certuri, ne-am suparat unul pe altul, ne-am mai racait si sacait reciproc, dar conflicte nu am avut niciodata.

Acasa sunt Oli si MaxiNu e vorba nici de intimitate invadata, avem destul loc la ai mei incat sa nu ne invadam intimitatea unul altuia. Hell, avem destul loc incat uneori nici sa nu trebuiasca sa ne vedem la fata unul pe altul.

Nu e vorba nici de varsta. Eu intodeauna am fost atipica, am facut tot ce am facut fara sa tin cont de “ce trebuie” sau “cum se face”. Am plecat de acasa la o varsta la care altora inca le mai spala mamele rufele, am terminat o facultate la varsta la care altii lucreaza de ceva ani buni si m-am apucat sa muncesc la varsta la care altii au deja cv-uri kilometrice. M-am simtit vinovata mult timp pentru ceea ce sunt si ceea ce am ca si cum as fi furat sau as fi facut ceva imoral. Acum cred ca e timpul sa ma maturizez cu adevarat si sa imi asum responsabilitatea de a fi “eu’, nici mai mult, nici mai putin.

E vorba de sperante si asteptari si vise. Toate zdruncinate si neplinite care acum trebuie rescrise, regandite, revisate. Daca nu vreau in adancul sufletului meu sa ma mut este din cauze ca la 27 ma visam cu copil si o casa a mea plina de prieteni, de zambete, de agitatie si veselie. Nu ma visam …. nu ma visam asa cum sunt acum.
Si revenim din nou la socoteala de acasa si cea din targ. Trebuie ca ceea ce se intampla se intampla cu un motiv. Iar singuratatea mea , faptul ca unii au uitat sa mai formeze numarul meu de telefon pe care anul trecut si-l aduceau aminte la 3 dimineata cand aveau probleme, ca altii care ma iubeau si nu puteam trai fara mine sunt in viata si bine mersi, ca pe multi ii roade ce fac eu la mine in ograda chiar daca pe ei nu-i afecteaza in rau cu nimic, trebuie ca toate astea imi sunt date pentru a invata ceva din ele. Nu stiu inca ce se presupune ca trebuie sa invat, dar ma bazez pe faptul ca sunt inteligenta si intr-una dintre zilele astea sigur o sa imi pice fisa.

Poate Zelda are dreptate. Poate o sa ma razgandesc si nu o sa ma mai mut. Poate o sa ma mut si o sa imi fie greu sa stau cu parintii mei. Poate o sa apara un print pe un cal alb care o sa ma iubeasca, o sa ma ajute cu atelierul si o sa ma ia in castelul lui din Pipera. Poate Theo o sa mai creasca si o sa vina intr-o zi nu prea indepartata sa imi spuna ca ii este dor de mine. Poate porcii o sa invete sa zboare. Mai stii?

Cert e ca 2008 e anul marilor schimbari. Daca nu fac anul asta niste schimbari in viata mea, daca nu imi pun singura piciorul in prag, mai tarziu, peste un an, doi, imi va fi si mai greu. Apoi daca nu imi fac eu singura viata grea, o sa decida altii sa mi-o faca si mai bine prostii facute cu mana mea decat rautati si tampenii facute de mana altora. Iar viata e mai amuzanta asa. Ce altceva as face daca nu ar fi toate dilemele, incertitudinile si problemele astea? As sta in miez de pat? Pentru cei care ma cunosc, stiu ca nu e stilul meu. In primul rand datorita insomniilor, in al doilea rand deoarece nu sunt facuta sa stau. Sunt facuta sa ma agit, sa imi fac probleme si greutati cu mana mea, sa ii chinui pe altii si sa ma chinui pe mine.

Iar concluzia din postul anterior ramane. Tindem sa strangem intr-o viata de om prostii si prostioare de care nu avem nevoie. Iar lectia este sa invatam ca nu lucrurile astea umplu golurile din viata noastra si ca nu de ele trebuie sa ne atasam. Asa ca eu tot o sa imi fac curat in viata, tot o sa impachetez, realoc si arunc din ea, chit ca ma mut sau nu. Bucatile acelea din viata mea care nu imi mai vin bine o sa le dau altcuiva, altora care au ajuns acum tocmai la masura acestor bucati. Si atunci cand ei vor creste si le vor ramane si lor mici, le vor impacheta si arunca mai departe.

Ma gandesc sa fac o cutie la intrare in atelier, o cutie cu lucruri in stare bune care mie nu imi mai folosesc iar cei care intra sa isi aleaga sa ia acasa cu ei ce cred ca le foloseste. Acum ca scriu asta imi aduc aminte ca asa faceam la scoala in America. In camera de zi aveam cateva cutii, pe categorii, in care puneam lucrurile de care nu mai aveam nevoie, haine, carti, cosmetice, brizbrizuri, oale si cei care gaseau ceva care le placea pur si simplu luau. Fara bani, fara liste, fara se te vada cineva, fara rusini ca folosesti ceva deja uzat. Era eco-friendly. Reutilizarea, prietena buna cu reciclarea, conform dictonului one man’s garbage antoher man’s food.

Comentarii

Un comentariu la “Despre mutare si mutari . . . o mie de permutari”

  1. Irina 12 August 2008 1:14 am

    Noi am dormit in patul ala, la un moment dat :)

Trimite un comentariu