Despre un somn lung, lung de sase ani

Posted by SilVia on 18 August 2008

Parca am dormit timp de 6 ani. Un somn lung, mult prea lung in care am uitat ceea ce era important pentru mine.

In week-end au venit fetele la mine , sora mea si verisoara noastra. Am dormit toate trei inghesuite in aceeasi camera (deh, dupa restrangerile de spatiu locativ…), am fost la cumparaturi impreuna, am folosit doar plase de panza si am cumparat mancare relativ sanatoasa, am mancat impreuna, la masa, frumos, cu tacamuri si servetele asortate (nu s-a mai intamplat asa ceva pe aici din cretacic, cred) si am si lucrat. Toate trei pentru Gentile SilViei.

Si dupa doar doua nopti nedormite pana la 4 dimineata, desenand impreuna, organizand viitoare participari la targuri si scormonind dupa noi idei pentru genti si nu numai, m-am trezit. M-am trezit din somnul asta pe care l-am dormit sase ani facand ceva ce nu mi-era menit.

Parca imi vine partial sa imi dau singura palme si sa imi spun ca am irosit sase ani degeaba. Apoi ma vor apuca regretele, iar viata m-a invatat ca cel mai greu lucru cu care poti ajunge sa traiesti sunt regretele.
Asa ca zilele astea incerc un exercitiu de vointa, incerc sa nu vad anii care au trecut ca pe o irosire de timp, ca pe o abatere prea lunga de la ceea ce iubesc, ci ca pe o pregatire indelungata, ca pe un lucru care trebuia sa se intample ca sa imi pot da seama acum de ceea ce vreau sa fac cu adevarat.

Poate uneori trebuie sa dormim mai mult, poate foarte mult, inainte sa ne trezim deoarece atunci cand ne vom trezi avem o cale lunga in fata noastra si trebuie sa fim odihniti cand incepem sa o strabatem. Odihniti si siguri ca acela este drumul nostru. Si cum altfel am putea stii care e drumul corect daca nu am luat mai intai drumul gresit? Sta tot in a avea un etalon, un sistem de repere ca sa putem face comparatii si sa tragem concluzii. Si parca acum incep sa inteleg si mai bine obsesia profesorilor mei din State cu “compare and contrast”.

Mi-am dat seama si cat mi-a fost dor de Madalina in luna si jumatate in care a fost plecata in practica pe sit. Am fost cam deprimata si nu stiam de ce. Apoi dupa ce s-a intors si ne-am revazut, am fost fericita din nou. Nu credeam ca imi va fi vreodata atat de dor de ea, ca vom ajunge vreodata sa fim asa de unite. Si a mai disparut un regret. Un arar regret ca nu am ramas in State si ca am ales sa ma intorc in Romania deoarece imi tot spuneam ca eu si Madalina nu putem creste separate, ca surorile trebuie sa fie impreuna, ca trebuie sa fiu acolo pentru ea in caz ca va avea vreodata de mine. Ironia este ca eu am nevoie de ea si nu mai regret. Acum stiu ca a fost decizia corecta.

Apoi e veriosara noastra Irina pe care o vad ca ia acelasi drum ca mine, renuntand intr-un fel la ceea ce iubeste. Dupa patru ani de liceu de arte, decide sa studieze altceva la facultate. As vrea sa o zgudui un pic, sa ii arat ca greseste, sa inteleaga sa nu faca aceasi greseala ca mine cand am renuntat la Ceramica in Anglia ca sa ajung sa studiez finante in Romania. Dar imi dau seama ca e drumul ei, ea trebuie sa il strabata, ea trebuie sa ia fiecare cotitura, fiecare abatere si sa isi gaseasca singura drumul. Si doar ca pentru mine a fost asa, nu trebuie sa fie si pentru ea la fel.

Iar noi trei vom avea mereu nopti ca cele din acest week-end, cand Madalina va sta la calculator cautand cele mai bune oferte de sarma de cupru sau de ace de agrafe, iar eu si Irina vom sta la masa desenand, schitand, schimband idei, impanzind masa de lucru cu zeci de creioane ravasite, acuarele, carti deschise pentru inspiratie stivuite in teancuri, teancuri, corectandu-ne una alteia schitele, Madalina aruncandu-ne, dupa zeci de minute de liniste, exact ideea care ne scapa .

Fatal error: Call to undefined function post_password_required() in /home/gentile/public_html/blog/wp-content/themes/bible-scholar/comments.php on line 12