Despre un somn lung, lung de sase ani
18 August 2008
Din -isme personale
Parca am dormit timp de 6 ani. Un somn lung, mult prea lung in care am uitat ceea ce era important pentru mine.
In week-end au venit fetele la mine , sora mea si verisoara noastra. Am dormit toate trei inghesuite in aceeasi camera (deh, dupa restrangerile de spatiu locativ…), am fost la cumparaturi impreuna, am folosit doar plase de panza si am cumparat mancare relativ sanatoasa, am mancat impreuna, la masa, frumos, cu tacamuri si servetele asortate (nu s-a mai intamplat asa ceva pe aici din cretacic, cred) si am si lucrat. Toate trei pentru Gentile SilViei.
Si dupa doar doua nopti nedormite pana la 4 dimineata, desenand impreuna, organizand viitoare participari la targuri si scormonind dupa noi idei pentru genti si nu numai, m-am trezit. M-am trezit din somnul asta pe care l-am dormit sase ani facand ceva ce nu mi-era menit.
Parca imi vine partial sa imi dau singura palme si sa imi spun ca am irosit sase ani degeaba. Apoi ma vor apuca regretele, iar viata m-a invatat ca cel mai greu lucru cu care poti ajunge sa traiesti sunt regretele.
Asa ca zilele astea incerc un exercitiu de vointa, incerc sa nu vad anii care au trecut ca pe o irosire de timp, ca pe o abatere prea lunga de la ceea ce iubesc, ci ca pe o pregatire indelungata, ca pe un lucru care trebuia sa se intample ca sa imi pot da seama acum de ceea ce vreau sa fac cu adevarat.
Poate uneori trebuie sa dormim mai mult, poate foarte mult, inainte sa ne trezim deoarece atunci cand ne vom trezi avem o cale lunga in fata noastra si trebuie sa fim odihniti cand incepem sa o strabatem. Odihniti si siguri ca acela este drumul nostru. Si cum altfel am putea stii care e drumul corect daca nu am luat mai intai drumul gresit? Sta tot in a avea un etalon, un sistem de repere ca sa putem face comparatii si sa tragem concluzii. Si parca acum incep sa inteleg si mai bine obsesia profesorilor mei din State cu “compare and contrast”.
Mi-am dat seama si cat mi-a fost dor de Madalina in luna si jumatate in care a fost plecata in practica pe sit. Am fost cam deprimata si nu stiam de ce. Apoi dupa ce s-a intors si ne-am revazut, am fost fericita din nou. Nu credeam ca imi va fi vreodata atat de dor de ea, ca vom ajunge vreodata sa fim asa de unite. Si a mai disparut un regret. Un arar regret ca nu am ramas in State si ca am ales sa ma intorc in Romania deoarece imi tot spuneam ca eu si Madalina nu putem creste separate, ca surorile trebuie sa fie impreuna, ca trebuie sa fiu acolo pentru ea in caz ca va avea vreodata de mine. Ironia este ca eu am nevoie de ea si nu mai regret. Acum stiu ca a fost decizia corecta.
Apoi e veriosara noastra Irina pe care o vad ca ia acelasi drum ca mine, renuntand intr-un fel la ceea ce iubeste. Dupa patru ani de liceu de arte, decide sa studieze altceva la facultate. As vrea sa o zgudui un pic, sa ii arat ca greseste, sa inteleaga sa nu faca aceasi greseala ca mine cand am renuntat la Ceramica in Anglia ca sa ajung sa studiez finante in Romania. Dar imi dau seama ca e drumul ei, ea trebuie sa il strabata, ea trebuie sa ia fiecare cotitura, fiecare abatere si sa isi gaseasca singura drumul. Si doar ca pentru mine a fost asa, nu trebuie sa fie si pentru ea la fel.
Iar noi trei vom avea mereu nopti ca cele din acest week-end, cand Madalina va sta la calculator cautand cele mai bune oferte de sarma de cupru sau de ace de agrafe, iar eu si Irina vom sta la masa desenand, schitand, schimband idei, impanzind masa de lucru cu zeci de creioane ravasite, acuarele, carti deschise pentru inspiratie stivuite in teancuri, teancuri, corectandu-ne una alteia schitele, Madalina aruncandu-ne, dupa zeci de minute de liniste, exact ideea care ne scapa .
Comentarii
5 comentarii la “Despre un somn lung, lung de sase ani”
Trimite un comentariu
-
Despre Fashionisme
-
Citim, recomandam, ne place
Site Meter
I am, I do, I make
Mă bucur întotdeauna să aud de lucruri frumoase și de oameni care zîmbesc, mai ales că la spitalul unde-mi fac tratamentul am parte numai de energii negative și văd oameni nervoși, irascibili și egoiști.
Mă bucur sincer pentru tine, pentru voi, și pot să spun că în momentul de față te înțeleg prea bine fiindcă relativ recent m-am trezit dintr-un somn asemănător relativ recent și mi-am regăsit o verișoară pierdută din ignoranță. Și din prea mult somn… O fi anul trezirilor ăsta…
Mai bine mai tarziu decat niciodata.
Ma bucur. Sa fie cat mai bine!
M-am regasit aproape in intregime in ceea ce ai scris aici pentru ca sa dau la facultatea de arte era ce vroiam cu adevarat, dar iata ca am terminat o alta mult mai tehnica si mai rece si lucrez intr-un mediu formal, agasant de formal..in fine vara asta am fost la facultate la arte sa iau materialele pentru inscriere si vroiam sa incerc, dar a trebuit sa plec cu treaba si am ratat si inscriere si cursuri de pregatire. De multe ori am spus ca am pierdut 5 ani aiurea, dar cred ca s-a strans atata motivare in mine vreme de 5 ani si stiu acum ca nu as putea sa trec de mine daca nu intru la facultatea aia, pana la urma tot de noi dam la sfarsit.
@ Saturnianul:
Anul trezirilor si al marilor schimbari…
Ma bucur sa vad ca ma vizitezi.
@ Irina: Si tie sa iti fie din ce in ce mai bine.
@ Andra:
Da, pana la urma, dam de noi insine. Ce am invatat eu pana la urma in toti acesti ani este ca nu faclutatea imi da dreptul sa fac ceea ce iubesc (chiar daca m-ar fi ajutat din alte puncte de vedere), ci curajul de a-mi asuma resonsabilitatea de a fi altfel decat ceilalti si de a nu ma simti vinovata pentru ca eu pot s afac ceea ce iubesc. Poti face arta si fara facultate. Scoate-ti creioanele si o hartie si let it flow. Asa cum poti face o facultate de Arte si sa sfarsesti prin a nu practica niciodata in acest domeniu.
Ce mult imi place sa citesc despre voi …cele trei fete cucuiete care se sustin una pe alta !Sa inteleg ca ati avut o noapte alba pe care n-o veti uita curand … febra creatiei SUPER !