Printre ganduri bulversate

4 Septembrie 2008 
Din -isme personale

Pentru cei care ma stiu nu este un secret ca am dese momente de lipsa de incredere, lipsa de incredere in ceilalti, dar, inainte de toate, lipsa de incredere in mine.

Firea mea este aparent una extroverta, personalitatea energica, bubbly si lipsita de griji o falsa impresie. Asa ca nu e de mirare ca mult prea des, mai ales cand deschid o revista sau mai citesc un articol de moda pe net, ma cuprinde o depresie neagra gandindu-ma ca o sa raman pe loc, ca nu o sa reusesc sa merg mai departe de atat, ca tot nu este decat o joaca, ca nu am mijloace sa avansez. Imi pare ca toti fac mai mult si mai bine decat mine. Si atunci incep sa ma lut cu mine, cu firea mea.

schita-floarea-soarelului-omizi.JPG“Poti, poti mai mult de atat. ”

“Chiar ai idei! Ce mai astepti? Misca-te!”

“Fii ambitioasa asa cum iti sta in fire!”

Si alte multe replici ca acestea pe care mi le dau singura cand Mona si SilVia au cate o conversatie.

Ca azi. Deschid Marie Claire. Ma uit la pictoriale. Rasfoiesc tabu-ul pe septembrie, alte pictoriale. Genti peste genti. Unele imi plac, majoritatea nu. Modelele sunt aceleasi si aceleasi. Deschid site-ul meu. Ma uit la gentutele mele. Modeste, gandesc. Imi rasfoiesc imaginatia. Atatea idei si culori care se invart pe acolo. Prea putine modalitatile si resursele sa realizez. Si chiar daca as pune si cateva in aplicare imi tot repet ca nimeni sau poate prea putini ar intelege. Si cum sa traiesti din “genti fantastice”? Trebuie sa lucrezi ce se cere.

Apoi imi rasuna vocea surorii mele care se mai enerveaza rau pe mine din cand in cand. Atunci ma cearta ca subestimez oamenii din jurul meu, ca nu am de unde sa stiu daca o sa le placa sau nu daca nu scot ideile alea din cap si nu le transpun in genti reale.

Ma uit in continuare la pozele din reviste. Ah, cate as face daca as mai avea inca 5 zile in plus in saptamana si inca cateva perechi de maini, daca nu m-ar cuprinde melancoliile asa de des, daca as reusi sa dorm si mai putin, daca as avea materialele pe care le doresc si care cu greu se gasesc prin Bucuresti (sau nu se gasesc deloc). Cate as mai face!
Imi vine sa plang cand ma plimb printre ideile din capul meu. Unele sunt sigur proast, nu au cum sa nu fie printre atatea idei si unele proaste. Dar altele sunt sigur bune, cateva, doua-trei, s-ar putea sa fie chiar geniale. Si tot ce am sunt doua maini si prea putin timp. Ah, si mai nou, destule persoane invidioase. Iar eu sunt numai una. Mai, mai ca mi-as plange de mila.

“Trezeste-te!”, imi tot repet. “Trezeste-te!” Si ma trezesc. Pot si eu, trebuie doar sa am rabdare. Doar nu mi-am spus chiar eu ca tot ce e construit prea repede, tot intr-o noapte, cade. Iar eu trebuie sa construiesc incet, pas cu pas, fiecare lucru la momentul lui. Rabdare multa rabdare. “Si nu te arunca inaintea boilor de la caruta!” Da, sa nu ma arunc inaintea boilor de la caruta.

O sa ma organizez mai bine. O sa imi fac un plan de bataie. Trebuie sa scriu tot pe hartie, sa nu uit. Si tipul care susotea pe la spatele meu “Asta ce cauta aici?”. “Asta” are un nume! “Asta” sunt eu.

De s-ar preocupa lumea mai mult de ei si m-ar lasa pe mine sa imi vad de treaba.
Doar un pic de rabdare, un pic de rabdare si toate vor veni la timpul lor.

Comentarii

Trimite un comentariu