Un sut in fund te duce cu o cusatura inainte
Fericirea nu vine niciodata de una singura, ci mereu acompaniata. Happiness always comes in bad company, ar spune proverbul daca ar exista.
Pentru fiecare sentiment de multumire de sine, de impacare cu ceea ce esti si ceea ce faci apare cate un sentiment acut de dezamagire, de disperare sau de sfasiere. Exista o lege a compensatiei care nu te lasa sa te simti nici prea fericit, nici prea mizerabil pentru prea mult timp caci exista un echilibru in toate.
Povestile SilViei devin in ultima vreme o unica poveste, o poveste ce mie imi pare frumoasa, dar o poveste care consuma, cere, pretinde, o poveste care nu este inteleasa de multi, o poveste care stie sa-mi implineasca visurile. Iar visurile la care tii cel mai mult sunt si cele mai greu de realizat si fiecare dorinta arzatoare cere un sacrificiu in a da. Sau, cel putin, asa imi pare. Si atunci cand simplul acta de a renunta pentru a-ti imlini visul nu este indeajuns, mai primesti si palme sau proverbiale suturi in fund. Read more
Sambata fuse cununie
Sambata care tocmai am trecut, dupa ce am stat, am fost la cununia Alinei.
Ocazie buna sa-i duc cadoul de ziua ei si sa ma perpelesc cu zeci de zile inainte de eveniment in legatura cu vestimentatia. Madalina a ales sa se perpeleasca chiar in ziua cu pricina, cu o ora inainte de eveniment, in baia din pod, in timp ce eu imi aplicam stoic cu fardurile din dotare “lookul de libelula” (citat din vorbele de duh, descriptivo-estetice ale Madalinei).
Pana la urma a ajuns in 10 minute la aceeasi concluzie la care eu ajunsesem dupa un proces decizional anevoios de doua saptamani si ceva: imprimeu floral English country side meets the sofa bleumarin pe fond bej deschis. Read more
11. Cuvintele
Am căutat simţurile. Astăzi şi ieri şi-n cuvintele dintotdeauna, mereu în vârful buricelor degetelor mele, am căutat simţurile. Am căutat printre cuvinte şi în cuvinte, printre literele lor schimbătoare, gustul spumos al îngheţatei de nuci pe care am mâncat-o într-o noapte ce se sufoca sub căldura oraşului, mirosul fierbinte, în nări usturător, de fân umed abia cosit ca al pielii tale atunci când dormeai lângă mine, culorile cenuşii - apăsătoare ale cerului înainte de vreo furtună de toamnă, senzaţia aspră a lânii netoarse ce zgârie gâdilător pielea palmelor întocmai ca absenţa ta.
10. Capul
Aveam 4 ani când am fost dusă pentru prima dată la psihiatru sau, mai bine-zis, la psihiatrul pediatru. În mijlocul parcului, cu câteva săptămâni înainte, începusem să plâng şi să lovesc o femeie care în trecerea ei, în grabă, călcase pe firimiturile pe care eu le dădeam porumbeilor şi, astfel, lăsase săracele păsări flămânde. Ceea ce este mai ciudat este că acum simpla vedere a unei păsări, de la găină la vrabie sau la un simplu papagal, mă umple de scârbă şi mă oripilează. Penele acelea ce împrăştie un miros ce îmi aduce aminte de copilărie şi de cuibare de găini, de praf şi excremente amestecat cu miros de pui disperaţi şi mâncare regurgitată mă oripilează până în cele mai adânci cotloane ale fiinţei mele.
9. Somand si nu numai…cu un cosulet pe panza
Incep sa dezvolt un sentiment de vinovatie ca nu am scris de mult timp. In fiecare zi imi spun “Azi scriu si, de acum incolo, o sa scriu in fiecare dimineata”, dar ma iau cu una, cu alta si nu mai apuc sau mi se face lene…the usual.
Nu ca as duce lipsa de subiecte, am atatea de impartasit din the bag world dar…
Insa afara cam ploua, nu se hotaraste vara asta daca vine sau nu, azi chiar am fost nevoita sa imi pun plover (yuk!) si din nou m-am inhamat la o mie de lucruri: am promis ca ajut cu o traducere si acum citesc despre dendrocronologie si stomate in engleza (interesant but not my idea of fun), am niste genti in lucru si prin minte o mie de idei de modele noi, dar pana cand nu le termin pe acestea nu pot sa ma apuc de ele, meditatii ca de obicei, cursul de croitorie si tot asa mai departe.
Sincer mi-e dor sa fie cald afara, sa dau o fuga prin Ioanid si sa ma plimb in cerc pe alei asa cum fac cand ma apuca melancolia. Au inflorit castanii si miros asa de frumos…
Mai nou am facut si curat prin casa…si la propriu si la figurat, am eliminat elementele perturbatoare si nocive. De azi nu mai vorbesc cu ele. This is the new me, cum ma tot aude Zelda ca spune de la o vreme incoace si nu ma crede. But really, there is a new me. Si am si mutat mobila prin casa, asa, ca sa pecetluiesc the new me.
Iar pentru delectare va dau niste poze dintr-o expozitie la care am fost in Constanta, la Muzeul de Arta, unde pe panouri mari de 180 cmX 130 cm, ulei pe panza, trona Cosul Matildei care cam semana cu cosuletul meu de la Koziol. Ce nu face omul pentru arta sau artistul (aka Ioan Iacob, semnatarul tablourilor) pentru pictura sau femeia pentru genti…
8. SilVia, 1 Mai si marea
Mi-am luat o vacanta. De 1 Mai . . . si nu numai. O vacanta departe de casa, de Bucuresti, de mine cea de aici, o vacanta departe de SilVia ca sa fiu Mona si departe de Mona ca sa fiu SilVia, o vacanta ca sa imi reinvat familia si sa reiubesc marea, o vacanta ca sa aflu ce vreau. Read more
07. Asa e azi
Undeva intre niste genti, un Harper’s Bazaar, nopti mai mult sau mai putin dormite…sau nedormite, vopsele, pensule si ate, a inceput sa se nasca si mai mult nevoia asta de a scrie, de a spune celor din jur ce am mai facut, ce s-a mai intamplat, ce am mai descoperit.
Nu din exhibitionism, ci din dorinta de a scapa de toate ideile si gandurile care ma sufoca; daca le scriu, daca le arunc acolo in lumea larga, poate mintea se va mai linisti, poate noptile le voi dormi si poate zilele vor fi mai line.
E primavara afara, e soare si aproape cald, imi vine sa las tot balta si sa ma plimb prin parcuri, sa mananc vata de zahar pe bat, sa ma asez pe o banca si sa stau cu fata la soare, sa beau o cacao cu lapte si sa scriu intr-o cafenea linistita cu lumina de aprilie filtrandu-se prin geamuri, printre storuri, alunecand pe hartie. Lumina asta imi releva romantismele, ma imblanzeste un pic si uit din cand in cand sa ma mai incrunt.
Apoi este constientizarea asta clara ca tot va fi bine, ca nu are cum sa nu fie, ca eu intotdeauna ies la suprafta, ca uleiul pe apa, ca tot ce a fost mai rau s-a intamplat deja.
Asa e azi.
06. Doar eu
Sunt obosita si adormita, o mie de ganduri mi se invart si apoi mi se incolacesc prin minte, imi rasneste creierul neincetat si noaptea, in pat, pe intuneric, nu mai pot sa adorm, balacindu-ma in zecile de idei noi care imi dau tarcoale…sunt obosita, dar fericita, fericita cum nu am mai fost de mult, fericita ca fac ceea ce imi place.
Pentru prima data in ultimii 6 ani simt ca traiesc din nou; pana acum blocata intr-o rutina a supravietuirii, nu mai pusesem mana pe o pensula de mai bine de 5 ani, uitasem exercitiul creatiei, refuzasem sa ma accept asa cum sunt, nu avusesem curajul sa ma privesc pe mine in oglinda, ascultasem prea mult vorbele celorlalti si incercasem prea tare sa ma mulez pe imaginea lor despre mine.
05. SilVia prin ochii mei
O privesc pe SilVia cu interes. Când coase se încruntă rău şi pe mijlocul frunţii îi apare un rid adânc de care se plânge ori de cate ori se uită în oglindă:
„Uite, uite-l, e oribil! Am îmbătrânit. Eu îmi injectez Botox. Să nu-l mai văd.”
04. Despre orgolii rănite
Această poveste a SilViei este despre orgolii rănite.
Anul trecut a fost o “rătăcire”. Pentru o persoană solitară, incapabilă de fapt să îşi ia un angajament serios faţă de partenerul său într-o relaţie, 2007 a însemnat o suită de trei relaţii, mai lungi sau mai scurte, sfârşite toate mai mult sau mai puţin amiabil. Incapacitatea în faţa asumării angajamentului vine din frica de a pierde controlul, „rătăcirea” din încercările repetate dar eşuate de a-l pierde, orgoliile rănite se regăsesc în ambele „tabere”.
-
Despre Fashionisme
-
Citim, recomandam, ne place
Site Meter
I am, I do, I make
