Friday, February 10, 2012
Posted by SilVia on 27 Martie 2008
De doua zile sunt cam “ciufulita” …si la propriu si la figurat. Evident nu stiu ce sa fac. As lucra, “bostanelul” are multe idei noi si o posibila comanda, dar parca mi-as lua o “vacanta lucrativa” ca sa termin macar o parte din cartea pe care o scriu.
Dap, scriu o carte. Despre ce? Pesemne o sa sfarseasca prin a fi o carte despre mine sau SI despre mine ca, pana la urma, eu sunt persoana pe care o cunosc cel mai bine.
Posted by SilVia on 26 Martie 2008
Mi-a spus un prieten odată, exasperat de numărul de genţi care îmi populează casa, că sunt „defectă”.
Ei, acum, ce puteam să fac? Unele femei sunt „interesante”, altele „puternice”, unele „urâte” şi altele „exotice”, eu sunt „defectă”. Şi mândră pe deasupra de acest titlu.
E simplu de fapt. Mie îmi plac genţile, indiferent de formă, culoare, material, textură, mărime; mie îmi plac genţile.
Explicaţia? Hmm, poate tata Freud ar avea ceva de spus în toată povestea asta.
Când eram mică mă fascina, evident, geanta mamei, o adevărată geantă Mary Poppins: aveai nevoie de ceva, găseai în ea. Mama reuşea să producă din ea pe rând: papiote de aţă, ace, o ruletă, ştraifuri de gresie, chitanţe vechi de câţiva ani, bomboane, pastile, ascuţitori (mereu mai multe, nu am interes niciodată de ce), pixuri de toate culorile, multe, dar mereu foarte multe chei, mai multe decât uşile din dotare, şervetele, o pereche de ciorapi şi aş putea să o ţin tot aşa. Lista ar continua, vă asigur.
Posted by SilVia on 21 Martie 2008
De la RoBlogFest incoace, de cand o fata draguta mi-a facut niste poze in timp ce ma hlizeam pe niste gradene in fundul unei salii din Fabrica, mandra tare, printe altele, de margelele mele galbene si de pantofii zebra pe care ii scosesem la plimbare, m-am tot cautat pe diverse bloguri.
Noroc ca am prieteni care fac surfing intensiv pe net si dintr-una in alta m-am gasit. Victorie! Pe un blog super. Il recomand.
Acum, ce pot sa spun, mi-era frica mie sa nu ajung pe undeva, pe la o rubrica cu worst dresses. Sper ca nu asta ilustram in insiruirea de poze. Nu anticipam insa sa ma prinda cineva hlizita, stambandu-ma si stand si cocosata. In apararea mea trebuie sa spun ca my right side is not my good side. Asta este invatatura de minte pentru data viitoare. Big Brother is always watching.
Noroc ca ma scald intr-o privire draguta si , uite asa, arata poza mai bine. As vrea un redo la poza, se poate?
O pun mai jos pentru further reference. Ii multumesc autoarei, Maria.
Ah, si m-am cam ingrasat. Shall do something about it. Bad piggy, bad.
P.S. - Si, daca nu fac ca un mascarici, arat si eu mai de Doamne-ajuta. Poza by Alintuze pentru opozabilitate.
Posted by SilVia on
O privesc pe SilVia cu interes. Când coase se încruntă rău şi pe mijlocul frunţii îi apare un rid adânc de care se plânge ori de cate ori se uită în oglindă:
„Uite, uite-l, e oribil! Am îmbătrânit. Eu îmi injectez Botox. Să nu-l mai văd.”
Posted by SilVia on 11 Martie 2008
Această poveste a SilViei este despre orgolii rănite.
Anul trecut a fost o “rătăcire”. Pentru o persoană solitară, incapabilă de fapt să îşi ia un angajament serios faţă de partenerul său într-o relaţie, 2007 a însemnat o suită de trei relaţii, mai lungi sau mai scurte, sfârşite toate mai mult sau mai puţin amiabil. Incapacitatea în faţa asumării angajamentului vine din frica de a pierde controlul, „rătăcirea” din încercările repetate dar eşuate de a-l pierde, orgoliile rănite se regăsesc în ambele „tabere”.
Posted by SilVia on 7 Martie 2008
Ieri seara am ajuns relativ tarziu acasa cu un sentiment puternic ca am descoperit un univers alternativ chiar in “ograda mea”.
De ceva saptamani incoace Zelda a inceput niste cursuri de the Phlegm Language (puncte bonus pentru cei care ghicesc despre ce limba este vorba) la centrul cultural aferent comunitatii respective. Baietii sunt bine organizati si, pe langa centrul cultural, au si o cafenea pentru incurajarea socializarii celor din afara comunitatii cu the natives si pentru diseminarea valorilor lor culturale. Un local prietenos, destul de mare cu toate ca este localizat intr-un subsol, prietenos cu nefumatorii si dotat cu un acvariu cu pesti.
De la un timp incoace incercam sa ne inflitram amandoua in localul de pierzanie sa WAIT! There is more to read… read on »
Posted by SilVia on 5 Martie 2008
Dupa ce nu o sa mai fim, mult timp dupa ce tu si eu, dupa ce noi nu o sa mai fim, o sa isi aduca inca aminte de noi. Mult timp dupa ce nu o sa mai dormi langa mine, dupa ce vei fi dormit mii de zile langa alta femeie, dupa ce vei fi dormit alaturi de flori, mult timp dupa aceea o sa isi aduca inca aminte de noi.Asa cum stai aici langa mine, cand adoarme orasul la picioarelor noastre, cand cosul casei de vis-a-vis a incetat sa mai respire fum negru si greu in iarna asta australa, asa cum stai aici langa mine plutind in deriva catre tarmuri brodate de vise, asa cum stai aici langa mine isi vor aduce aminte de tine mereu.
Si eu plutind in lumile mele de litere, scaldandu-ma inca in caldura corpurilor noastre, asa isi vor aduce aminte de mine, eu cea far’de tine.
Degetele mele nu mai au memoria pielii tale, ochii mei nu mai au imaginea zambetului tau cand dormi, atunci cand esti doar tu, un copil asa cum te-am stiut prima oara, narile mele nu mai au mirosul tau, aerul acela amar de portocale iernatice, vintrele mele nu mai au demult urma corpului tau in ele.
Mult timp dupa ce nu vom mai fi, trupul meu va mai purta amprenta atingerilor tale, transpiratia noastra dupa ce am fost impreuna, mult timp dupa ce nu ma vei mai fi atins, voi mai stii cum sa te chem in soapta cu buzeele mele.
Acolo jos, in vaile corpului meu unde port inca cu mine forma degetelor tale, acolo in vaile pantecului meu unde te doresc de fiecare data.
Te-am cautat cu diferite cuvinte, te-am strigat pe limbi necunoscute si nu ai mai stiut sa iti gasesti drumul spre mine.
Noi de atunci, noi cei care nu am fost niciodata, doar eu si cu tine etern in fuga.
Posted by SilVia on 2 Martie 2008
Ok. Deci povestea asta începe aşa… Am 27 de ani, ultimul prieten m-a părăsit deoarece „nu mai credea în mine” (pesemne în acelaşi fel în care nu mai crezi în Dumnezeu, în partidul de la guvernare şi într-o ideologie politică), am carte de muncă dar nu şi o slujbă, stau singură într-un apartament în centru, prea mare pentru o singură persoană şi încerc să îmi încep propria afacere. În toată această harababură, în ultima vreme, mi se face frică, stau cu orele cu ochii în gol întrebându-mă de ce nu pot să mă conformez şi eu aşteptărilor societăţii de la un tânăr ca mine, aş plânge dar nu mai am lacrimi de plâns şi mi se pare ca în jurul meu toţi par ca şi-au găsit drumul.
