Nunta cu surprize
Sambata a fost nunta Alinei. A fost pentru prima data cand intram intr-o biserica pentru o nunta. Sentiment ciudat, de nelalocul meu, convingerea ferma pe parcursul intregii ceremonii ca Isaii dantuind, rochii albe cu crinolina si lumanari mari nu sunt de mine.
Pesemne ca undeva printre miile de gene responsabile pentru ceea ce suntem, undeva intre gena care ne predispune sa o luam fie mai mult la dreapta, fie mai mult la stanga si gena responsabila pentru culoarea parului, zace gena care ne da predispozitia de a fi sotii. Unele dintre noi o avem, altele nu de unde rezulta ca some of us are good wife material, some aren’t. Read more
Before and After
There is always a “before” and an “after”.
La sfarsitul saptameni trecute ma luptam cu mese, canapele si scaune, week-endul a stat sub semnul demontarilor si montarilor de mobila, iar saptamana asta stau la noile mese pictand.
O mica parte din schimbarea planificata s-a incheiat si arata cam asa. . . ↓ Read more
Genti din piele de dragon
Pentru cei care stiu, asta este eterna poveste. Pentru cei care nu stiu, poveste e cam asa:
Am plecat de acasa la 16 ani inarmata cu ceea ce eu as numi mult curaj (iar altii multa inconstienta) si destul teribilism cat sa imi ajunga pentru cateva zeci de vieti de adolescent. Am haladuit cu scop ceva timp si cand m-am intors acasa, definitiv, la 22 de ani, eram deja crescuta, intarcata cum s-ar zice si no longer adapted to living with the parents. Read more
Un sut in fund te duce cu o cusatura inainte
Fericirea nu vine niciodata de una singura, ci mereu acompaniata. Happiness always comes in bad company, ar spune proverbul daca ar exista.
Pentru fiecare sentiment de multumire de sine, de impacare cu ceea ce esti si ceea ce faci apare cate un sentiment acut de dezamagire, de disperare sau de sfasiere. Exista o lege a compensatiei care nu te lasa sa te simti nici prea fericit, nici prea mizerabil pentru prea mult timp caci exista un echilibru in toate.
Povestile SilViei devin in ultima vreme o unica poveste, o poveste ce mie imi pare frumoasa, dar o poveste care consuma, cere, pretinde, o poveste care nu este inteleasa de multi, o poveste care stie sa-mi implineasca visurile. Iar visurile la care tii cel mai mult sunt si cele mai greu de realizat si fiecare dorinta arzatoare cere un sacrificiu in a da. Sau, cel putin, asa imi pare. Si atunci cand simplul acta de a renunta pentru a-ti imlini visul nu este indeajuns, mai primesti si palme sau proverbiale suturi in fund. Read more
Sambata fuse cununie
Sambata care tocmai am trecut, dupa ce am stat, am fost la cununia Alinei.
Ocazie buna sa-i duc cadoul de ziua ei si sa ma perpelesc cu zeci de zile inainte de eveniment in legatura cu vestimentatia. Madalina a ales sa se perpeleasca chiar in ziua cu pricina, cu o ora inainte de eveniment, in baia din pod, in timp ce eu imi aplicam stoic cu fardurile din dotare “lookul de libelula” (citat din vorbele de duh, descriptivo-estetice ale Madalinei).
Pana la urma a ajuns in 10 minute la aceeasi concluzie la care eu ajunsesem dupa un proces decizional anevoios de doua saptamani si ceva: imprimeu floral English country side meets the sofa bleumarin pe fond bej deschis. Read more
Another week has gone by ( or bye-bye)
La mine saptamana se termina sambata, saptamana noua incepe, SilVia-logics, duminica, de aceea sambata se sta si duminica se munceste.
Asa incepe saptamana … luni
Cand ai propria afacere sunt doua perspective din care te poti privi, fie esti your own boss, fie esti self-employed.
Avantajul de a fi your own boss este ca poti sa it iei pauza cand vrei. Ai chef sa mergi sa iti cumperi o inghetata, mergi; ti s-a nazarit miercuri la 11 dimineata ca trebuie sa iti cumperi pantofi pentru petrecerea de sambata , te duci si iti cumperi pantofi; ai pofta de salata de rucola cu parmesan de la nu-stiu-care restaurant, te sui in masina si mergi la nu-stiu-care restaurant.
Programul este al tau sa il administrezi, sa decizi cand lucrezi si cat lucrezi, dar si rasplata vine in functie de munca.
Dezavantajul este ca atunci cand esti your own boss iti calculezi la sange cheltuielile, vrei sa iti reinvestesti toate veniturile in speranta ca afacerea va creste precum Fat-Frumos, intr-un an cat altele in zece, si de aceea esti tare zgarcit cand vine vorba sa iti dai singur salariul (aici a vorbit economistul din mine). Read more
Fotografisme
-ismele mele sunt multe, multe ca ideile mele fixe. Nu numai fashionisme, ci si exhibitionisme dupa cum se observa, kriticisme pentru cei care ma cunosc si imi stiu cinismul cu care comentez tot ceea ce ma inconjoara si, aproape din totdeauna, fotografisme.
Intotdeauna fotografisme cu altii, mai rar cu mine, relaxata in spatele obiectivului, arar in fata lui si cu forta sau ‘prin invalurie”
Azi de dimineata am luat o pauza de la munca. Am fost la niste poze cu Dan. Oricum azi a fost despre fotografisme si aparate foto si fotografi. Inclusiv cel pe care il avem in dotare, acasa, saptamana aceasta, un prieten grec care is crashing at our place in drum spre nu stiu ce sat uitat din Apuseni sa fotografieze cai si case la apus.
Intorcandu-ma la fotografismele personale, azi mi-au placut niste ciulin. Nu ai Baraganului, ci pe cheiul dambovitei aproape in plin centru al Bucurestiului. Ma gandesc ca stilizati ar decora cu gratie una dintre gentile mele.
Ciulini frenzy…
Inceputuri
Ultimele saptamani au fost aglomerate. Aglomerate si cu bune si cu rele, dar mai ales cu multa munca, nopti nedormite si, la sfarsit, cu multa satisfactie.
S-au intamplat lucruri frumoase in ultimele saptamani, lucruri la care inca nu ma asteptam, lucruri care credeam ca vor incepe sa se intample anul viitor. Am inceput sa primesc din ce in ce mai multe comenzi, din cele mai diferite si indepartate colturi ale tarii, am primit o propunere de colaborare cu un magazin si prima licitatie de pe Flu.ro la care am participat s-a incheiat cu bine. In toate aceste lucruri era loc de mai bine, de mai mult, de mai multa munca, de si mai multa ambitie si atentie catre detaliu, de mai multa dorinta de a reusi, de mai multa creativitate. Read more
10. Capul
Aveam 4 ani când am fost dusă pentru prima dată la psihiatru sau, mai bine-zis, la psihiatrul pediatru. În mijlocul parcului, cu câteva săptămâni înainte, începusem să plâng şi să lovesc o femeie care în trecerea ei, în grabă, călcase pe firimiturile pe care eu le dădeam porumbeilor şi, astfel, lăsase săracele păsări flămânde. Ceea ce este mai ciudat este că acum simpla vedere a unei păsări, de la găină la vrabie sau la un simplu papagal, mă umple de scârbă şi mă oripilează. Penele acelea ce împrăştie un miros ce îmi aduce aminte de copilărie şi de cuibare de găini, de praf şi excremente amestecat cu miros de pui disperaţi şi mâncare regurgitată mă oripilează până în cele mai adânci cotloane ale fiinţei mele.
-
Despre Fashionisme
-
Citim, recomandam, ne place