Saturday, February 4, 2012
Posted by SilVia on 7 Mai 2008
Mi-am luat o vacanta. De 1 Mai . . . si nu numai. O vacanta departe de casa, de Bucuresti, de mine cea de aici, o vacanta departe de SilVia ca sa fiu Mona si departe de Mona ca sa fiu SilVia, o vacanta ca sa imi reinvat familia si sa reiubesc marea, o vacanta ca sa aflu ce vreau. WAIT! There is more to read… read on »
Posted by SilVia on 19 Aprilie 2008
Asa…Am dat drumul si la site. In sfarsit, Gentile Silviei este online si functioneaza.
Sunt mandra de mine ca mi-am dat singura jos cartonul, tare user friendly mai este Joomla.
Astept aplauze.
Later edit - Am fost ajutata cu cartonul din culise 
Mersi mult Monica pentru site, este exact cum mi l-am imaginat.
Posted by SilVia on 11 Aprilie 2008
Undeva intre niste genti, un Harper’s Bazaar, nopti mai mult sau mai putin dormite…sau nedormite, vopsele, pensule si ate, a inceput sa se nasca si mai mult nevoia asta de a scrie, de a spune celor din jur ce am mai facut, ce s-a mai intamplat, ce am mai descoperit.
Nu din exhibitionism, ci din dorinta de a scapa de toate ideile si gandurile care ma sufoca; daca le scriu, daca le arunc acolo in lumea larga, poate mintea se va mai linisti, poate noptile le voi dormi si poate zilele vor fi mai line.
E primavara afara, e soare si aproape cald, imi vine sa las tot balta si sa ma plimb prin parcuri, sa mananc vata de zahar pe bat, sa ma asez pe o banca si sa stau cu fata la soare, sa beau o cacao cu lapte si sa scriu intr-o cafenea linistita cu lumina de aprilie filtrandu-se prin geamuri, printre storuri, alunecand pe hartie. Lumina asta imi releva romantismele, ma imblanzeste un pic si uit din cand in cand sa ma mai incrunt.
Apoi este constientizarea asta clara ca tot va fi bine, ca nu are cum sa nu fie, ca eu intotdeauna ies la suprafta, ca uleiul pe apa, ca tot ce a fost mai rau s-a intamplat deja.
Asa e azi.
Posted by SilVia on 10 Aprilie 2008
Sunt obosita si adormita, o mie de ganduri mi se invart si apoi mi se incolacesc prin minte, imi rasneste creierul neincetat si noaptea, in pat, pe intuneric, nu mai pot sa adorm, balacindu-ma in zecile de idei noi care imi dau tarcoale…sunt obosita, dar fericita, fericita cum nu am mai fost de mult, fericita ca fac ceea ce imi place.
Pentru prima data in ultimii 6 ani simt ca traiesc din nou; pana acum blocata intr-o rutina a supravietuirii, nu mai pusesem mana pe o pensula de mai bine de 5 ani, uitasem exercitiul creatiei, refuzasem sa ma accept asa cum sunt, nu avusesem curajul sa ma privesc pe mine in oglinda, ascultasem prea mult vorbele celorlalti si incercasem prea tare sa ma mulez pe imaginea lor despre mine.
Posted by SilVia on 1 Aprilie 2008
Cand eram mica, cartile mele preferate puteau fi identificate de catre un necunoscut prin abundenta de desene artistice (aka mazgalituri) omniprezente pe toate paginile lor.
Parintii mei s-au desteptat la un moment dat si mi-au pus toate cartile sub cheie de unde aveam voie sa le iau doar in prezenta unuia dintre ei si consultandu-le la o distanta apreciabila de cele mai apropiate creioane.
Una dintre cartile care au suferit un astfel de tratament deosebit in mainile mele a fost cartea Danei Schobel Roman - Calatoria lui Radu in lumea costumelor.
Posted by SilVia on 27 Martie 2008
De doua zile sunt cam “ciufulita” …si la propriu si la figurat. Evident nu stiu ce sa fac. As lucra, “bostanelul” are multe idei noi si o posibila comanda, dar parca mi-as lua o “vacanta lucrativa” ca sa termin macar o parte din cartea pe care o scriu.
Dap, scriu o carte. Despre ce? Pesemne o sa sfarseasca prin a fi o carte despre mine sau SI despre mine ca, pana la urma, eu sunt persoana pe care o cunosc cel mai bine.
Posted by SilVia on 26 Martie 2008
Mi-a spus un prieten odată, exasperat de numărul de genţi care îmi populează casa, că sunt „defectă”.
Ei, acum, ce puteam să fac? Unele femei sunt „interesante”, altele „puternice”, unele „urâte” şi altele „exotice”, eu sunt „defectă”. Şi mândră pe deasupra de acest titlu.
E simplu de fapt. Mie îmi plac genţile, indiferent de formă, culoare, material, textură, mărime; mie îmi plac genţile.
Explicaţia? Hmm, poate tata Freud ar avea ceva de spus în toată povestea asta.
Când eram mică mă fascina, evident, geanta mamei, o adevărată geantă Mary Poppins: aveai nevoie de ceva, găseai în ea. Mama reuşea să producă din ea pe rând: papiote de aţă, ace, o ruletă, ştraifuri de gresie, chitanţe vechi de câţiva ani, bomboane, pastile, ascuţitori (mereu mai multe, nu am interes niciodată de ce), pixuri de toate culorile, multe, dar mereu foarte multe chei, mai multe decât uşile din dotare, şervetele, o pereche de ciorapi şi aş putea să o ţin tot aşa. Lista ar continua, vă asigur.
Posted by SilVia on 5 Martie 2008
Dupa ce nu o sa mai fim, mult timp dupa ce tu si eu, dupa ce noi nu o sa mai fim, o sa isi aduca inca aminte de noi. Mult timp dupa ce nu o sa mai dormi langa mine, dupa ce vei fi dormit mii de zile langa alta femeie, dupa ce vei fi dormit alaturi de flori, mult timp dupa aceea o sa isi aduca inca aminte de noi.Asa cum stai aici langa mine, cand adoarme orasul la picioarelor noastre, cand cosul casei de vis-a-vis a incetat sa mai respire fum negru si greu in iarna asta australa, asa cum stai aici langa mine plutind in deriva catre tarmuri brodate de vise, asa cum stai aici langa mine isi vor aduce aminte de tine mereu.
Si eu plutind in lumile mele de litere, scaldandu-ma inca in caldura corpurilor noastre, asa isi vor aduce aminte de mine, eu cea far’de tine.
Degetele mele nu mai au memoria pielii tale, ochii mei nu mai au imaginea zambetului tau cand dormi, atunci cand esti doar tu, un copil asa cum te-am stiut prima oara, narile mele nu mai au mirosul tau, aerul acela amar de portocale iernatice, vintrele mele nu mai au demult urma corpului tau in ele.
Mult timp dupa ce nu vom mai fi, trupul meu va mai purta amprenta atingerilor tale, transpiratia noastra dupa ce am fost impreuna, mult timp dupa ce nu ma vei mai fi atins, voi mai stii cum sa te chem in soapta cu buzeele mele.
Acolo jos, in vaile corpului meu unde port inca cu mine forma degetelor tale, acolo in vaile pantecului meu unde te doresc de fiecare data.
Te-am cautat cu diferite cuvinte, te-am strigat pe limbi necunoscute si nu ai mai stiut sa iti gasesti drumul spre mine.
Noi de atunci, noi cei care nu am fost niciodata, doar eu si cu tine etern in fuga.
Posted by SilVia on 2 Martie 2008
Ok. Deci povestea asta începe aşa… Am 27 de ani, ultimul prieten m-a părăsit deoarece „nu mai credea în mine” (pesemne în acelaşi fel în care nu mai crezi în Dumnezeu, în partidul de la guvernare şi într-o ideologie politică), am carte de muncă dar nu şi o slujbă, stau singură într-un apartament în centru, prea mare pentru o singură persoană şi încerc să îmi încep propria afacere. În toată această harababură, în ultima vreme, mi se face frică, stau cu orele cu ochii în gol întrebându-mă de ce nu pot să mă conformez şi eu aşteptărilor societăţii de la un tânăr ca mine, aş plânge dar nu mai am lacrimi de plâns şi mi se pare ca în jurul meu toţi par ca şi-au găsit drumul.
