|
Mi-au plăcut genţile de mică, de când am primele amintiri, şi singurele imagini pe care reuşesc să le evoc sunt ale poştei mamei, plină ochi de cele mai ciudate şi miraculoase lucruri. În timp, genţile au devenit obsesia mea. Oriunde m-aş fi dus, trebuia să îmi cumpăr o geantă şi să car şi mai multe după mine; orice femeie aş fi întâlnit, mai întâi îi studiam atent geanta şi îmi construiam întregi poze mentale a tot ceea ce ar fi putut să poarte acea geantă – poveşti şi lucruri.
Pe stradă, atunci când văd o geantă care îmi place, sunt în stare să urmăresc purtătoarea poşetei până îmi satisfac în întregime curiozitatea. Mi s-a întâmplat chiar să opresc o femeie pe stradă, să mă prezint şi să o întreb de unde şi-a cumpărat geanta şi dacă nu este cumva interesată să mi-o vândă mie.
Îmi plac genţile. Mici, mari, enorme chiar, colorate sau pestriţe, cu mărgele, fără mărgele, negre, pătrate, cu paiete sau fără, genţi-fantezie, genţi-sac, genţi-geamantan, genţi-sacoşă, genţi ieftine, genţi scumpe, genţi ciudate, genţi simple, genţi în care pot să îmi car toată viaţa. Orice formă, culoare sau mărime. Important este să fie genţi.
|